Orele de franceza

Acum cateva zile, am intalnit-o intamplator pe internet pe fosta mea profesoara de franceza din generala! O surpriza placuta. Au trecut aproximativ 10 ani de cand nu am mai vazut-o si de cand nu am mai aflat nimic despre dansa. Am incercat sa o mai caut de cateva ori, dar casatorindu-se si schimbandu-si numele nu a fost de gasit.

Momentan este in Franta. Imi amintesc cu placere: tanara, roscata, ochii caprui, parul scurt, mereu ingrijita si foarte cocheta, cu vocea putin subtire si cu un zambet minunat!

Scriu aici si-mi amintesc cum ma pregateam acasa, pentru orele de franceza. Stateam in pat cu dictionarul de franceza cel rosu si gros in brate, cu cartea si caietul langa mine si incercam sa-mi fac lectiile. Fiind una dintre materiile preferate nu-mi placea sa merg cu temele nefacute. Fricosi, ingrijorati, speriati ne pregateam sufleteste pentru ora de franceza. Eram o clasa de galagiosi si neascultatori, dar la orele dansei eram cei mai cuminti. Ma emotionam inainte sa vina profa in clasa, in fiecare pauza in gand imi repetam mereu conjugarile la verbe, ma uitam pe traduceri, simteam ca voi fi ascultata si nu vroiam sa dau gres.

Ma bucuram mult cand luam note mari la franceza. Era un sentiment placut, plus ca notele mari pe care le primeam ma motivau sa invat si mai mult. Cu totii asteptam nerabdatori recreatia, asteptam sa sune clopotelul.

In noiembrie se intoarce in tara, iar impreuna cu o parte din colegii de gimnaziu ne vom intalni cu dansa si vom depana amintiri de odinioara. Abia astept! Anii au trecut, dar niciodata nu o voi uita pe profa de franceza si cartile pe care le primeam in cap atunci cand nu ne descurcam la orele dansei. :)